Sebastian Zachmann De la mama am moștenit pasiunea pentru călătorii. La început, a fost trenul, cu destinația Vatra Dornei, la bunici. Până când a explodat o sticlă de lapte în tunelul de la Mestecăniș. Apoi am trecut la autostop. Șoferii strâmbau din nas când revendicam și eu un loc pe bancheta din spate. Eram mic, dar nu puteam fi ținut în brațe. Cântăream binișor. Cu maxi-taxi am făcut turul stațiunilor pe litoral. Vama Veche era atât de goală încât Marcel Iureș a oprit mașina în mijlocul drumului, a deschis toate portierele și n-a deranjat pe nimeni. Apoi, am plecat în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina cu autocarul. Mă rog, mult spus autocar. Era o rablă comunistă. Dar măcar aveam locul meu, la geam. Din spate, doamna Catrinel mă alimenta cu fursecuri. Așa îmi imaginez drumul spre Rai: pavat cu fursecuri. În ultimii ani, am călătorit cu avionul în Europa. Pe mama o încântă chiar și turbulențele. În schimb, la fiecare zbor, eu am culoarea laptelui explodat în tunelul de la...