Dimineață gri
(poem recontextualizat) simt încă vibrațiile nopții și aud tot ce nu auzi tu. aud tăcerea. fiecare durere, fiecare strigăt. și ploaia. și lumina când devine decor. aud și moartea, mă spală. mă cufundă. mă învârte în gol, ca într-un spectacol cu audiență. protocol de tăcere. tremur în fața ei. obosesc. nu, nu vreau să mor. e dimineață gri. las loc gândului să-i caute pe ai mei. inscripțiile tot mai șterse și nimeni pe-acolo. doar toamna mătură frunzele cu un foșnet ascuțit. în rest, toate s-au uitat. și eu mă trezesc în aceeași lume a decepției și durerii, cu aceeași ironie și batjocură – povară pe care o purtau ei. fără să pot zâmbi înapoi, fără epilog, încă simt uruitul înfundat al mașinilor pe strada mea și dimineața gri. Eli Gîlcescu 12 oct. 2025