Revelația altei urări

Sebastian Zachmann 

De la mama am moștenit pasiunea pentru călătorii. La început, a fost trenul, cu destinația Vatra Dornei, la bunici. Până când a explodat o sticlă de lapte în tunelul de la Mestecăniș. Apoi am trecut la autostop. Șoferii strâmbau din nas când revendicam și eu un loc pe bancheta din spate. Eram mic, dar nu puteam fi ținut în brațe. Cântăream binișor.

Cu maxi-taxi am făcut turul stațiunilor pe litoral. Vama Veche era atât de goală încât Marcel Iureș a oprit mașina în mijlocul drumului, a deschis toate portierele și n-a deranjat pe nimeni. Apoi, am plecat în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina cu autocarul. Mă rog, mult spus autocar. Era o rablă comunistă. Dar măcar aveam locul meu, la geam. Din spate, doamna Catrinel mă alimenta cu fursecuri. Așa îmi imaginez drumul spre Rai: pavat cu fursecuri.

În ultimii ani, am călătorit cu avionul în Europa. Pe mama o încântă chiar și turbulențele. În schimb, la fiecare zbor, eu am culoarea laptelui explodat în tunelul de la Mestecăniș.

Acum sunt în căutarea unei croaziere peste mări și țări și aproape că vom epuiza mijloacele de transport pe Pământ. Mi-e frică să mă gândesc că, peste câțiva ani, cu investițiile domnului Musk, vom sta la coadă pentru o excursie pe Marte.

Până atunci, mama numără azi a 66-a călătorie în jurul Soarelui, adică al meu. La mulți ani!